BRICS

NEVA2013

Vă mai aduceți aminte de ultima criză și de recomandările a numeroși “specialiști” pentru soluții și orientări către economii emergente, în continuă creștere? Acronimul “BRICS” era pe buzele tuturor cu semnificația unor modele de economii care nu se împiedecau de criză. Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud au format o asociație a țărilor cu economii naționale cu un indice de creștere accentuat. BRICS nu este recunoscută unanim dar rămâne un fenomen care atrage permanent atenția asupra potențialui acestor economii.

Acest potențial este speculat permanent de către analiști economici, politici sau de altă natură și prezentat ca soluția miraculoasă pentru ieșirea din criză. Poate că, pe alte țărmuri, criza s-a mai domolit un pic, însă pe cele în care Dunărea se revarsă în mare, criza a rămas la ea acasă.

În perioada 24-27 septembrie, în Rusia, se va desfășura la St. Petersburg (Leningrad) un târg internațional dedicat industriei navale, serviciilor maritime, transporturilor și energiei offshore precum și tuturor domeniilor de activitate care au legătură cu subiectul expoziției. Participanți din multe țări, foarte mulți și din Rusia, unii cu standuri proprii, alții cu standuri naționale.

România, în urma unei vizionări rapide a listei de expozanți, nu pare a fi reprezentată deloc. Ca singură concluzie, ce-mi trece prin minte acum, nu pot decât să constat că, este mai ușor să te dai consultant la televizor și să proclami deschiderea relațiilor economice cu Rusia decât să fii prezent în Rusia cu companii care produc sau prestează servicii la un nivel competitiv.

Acum este momentul să trecem la o nouă mentalitate, mai agresivă, dacă dorim să cucerim și estul și vestul. Integrated Management Solutions este întotdeauna alături și sprijină companiile în efortul lor de a fi prezente pe noi piețe. Experiența IMS derivă și din participarea la astfel de expoziții. Dra. Burlacu Florica este delegatul IMS și va fi, împreună cu partenerii de afaceri, prezentă la NEVA 2013.

Integrated Management Solutions promovează permanent crearea de noi legaturi comerciale și susține competitivitatea. Este alături de cei ce doresc să se promoveze prin metode moderne și adoptă strategii pro-active în crearea unui brand comercial recunoscut pe toate piețele. Dra Florica Burlacu este gata să vă împărtășească din experiența ei.

Cu siguranță vom avea și fotografii de la fața locului, dar pentru moment subliniez importanța pe care rușii o dau evenimentului și abordează în presă titluri puternice ca o invitație. “Rusia este deschisă pentru afaceri”, afirmație ca un slogan, titlu, invitație, poate și o realitate.

 

Advertisements

Cine crează locuri de muncă ?

Întrebare legitimă în aceste zile când mii de locuri de muncă se închid. Realitatea ne arată  companii care se închid şi nimeni, se pare, nu poate opri acest fenomen. Întrebare pe care ar trebui să o avem permanent în conştiinţă.

 De-a lungul timpului am studiat diverse teorii economice, încă mai studiez. Şi în tot acest timp am ajuns la o singură concluzie care nu se încadrează perfect în tiparele propagandei economice dar nici nu revoluţionează domeniul. Înclin să cred că răspunsul la această întrebare îl cunoaştem toţi, doar că într-o formă în care fiecare dintre noi îl conştientizează pe măsura aşteptărilor, dorinţelor, cunoştinţelor sau credinţelor personale.

 Noi putem crea locuri de muncă. Identificându-ne şi formând mulţimi (în sens matematic, desigur), curente şi tendinţe. Un asemenea exemplu îl reprezintă “consumatorul”. Este adevărat, consumatorul crează locuri de muncă. De fiecare dată când cumpărăm ceva, păstrăm sau creăm un nou loc de muncă. Unii dintre noi crează locuri de muncă în Germania, alţii în Franţa sau Spania şi doar foarte puţini dintre noi crează locuri de muncă în România.

 Primul ministru nu crează locuri de muncă. Guvernanţii nu crează locuri de muncă. Politicienii, nici ei în acest moment, nu crează locuri de muncă. De ce? Pentru că nu sunt educaţi să facă acest lucru, dar mai ales, pentru că trebuie să fi trăit o asemenea experienţă. Ei, toţi cei enumeraţi mai sus, crează cadrul legislativ în care să ne vindem forţa de muncă pe piaţa muncii, într-un sistem deloc echitabil, în care sunt puşi faţă în faţă, ofertatori, mai mult sau mai puţin puternici, care controlează volumul cumpărării forţei de muncă şi o mulţime imensă de vânzători de forţă de muncă.

 “Erorile” strecurate nu sunt întâmplătoare. Folosesc o adaptare personală a metodei reducerii la absurd pentru a demostra puterea cumpărătorului în faţa vânzătorului. Dacă vom învăţa cu adevărat această lecţie este obligatoriu să învăţăm şi a doua lecţie în care suntem, în acelaşi timp, cumpărători şi vânzători.

 Există legi care nu­ permit renunţarea la drepturile legiferate şi anulează orice prevedere contrară. Are conceptul de “loc de muncă” aceiaşi semnificaţie cu procesul de “vânzare-cumpărare de forţă de muncă”? Şi dacă într-o zi dispare conceptul de “factor de producţie – MUNCA”? Merită să reflectăm asupra unor astfel de întrebări?

 Astăzi, spectacolul pieţei muncii ne prezintă într-o formă dezordonată (pentru că nu este reglementată corespunzător) companiile ca ofertator de locuri de muncă. Aceasta este faţada sub care se prezintă în toate mediile de comunicare. În realitate companiile sunt cumpărători de forţă de muncă şi din această postură derivă rolul lor dominat.

 Cu certitudine companiile au învăţat lecţia cumpărătorului, unele chiar şi pe cea a vânzătorului. Toţi ceilalţi, cu siguranţă, mai au de învăţat. Personal vreau să învăţ în fiecare zi ceva, dar mai cu seamă, repet în fiecare zi cele mai importante lecţii, pentru că în fiecare zi am de cumpărat şi de vândut ceva.

După ce am primit observațiile unui prieten cu privire la această postare am tras o singură concluzie că singurul loc de muncă este aici.

Educație și formare continuă

 

Program de educatie si formare continua

Prima zi de școală, pentru un adult, pe lângă emoția pe care o produce atunci când însoțește un boboc până în bancă, înseamnă și câteva momente în care retrospectiva evenimentelor personale ne oferă viziunea de ansamblu asupra unui fenomen extrem de complex numit educație.

Personal, am beneficiat de îndrumarea unor profesori deosebiți, care mi-au redat o imagine completă asupra conceptului de educație și care, nu este mai puțin adevărat, au încercat să mă influențeze în dezvoltarea propriei gândiri. Permanent am avut șansa să descopăr, printre cei cu care am intrat în contact, numeroase modele de urmat de la care, poate orbit de un entuziasm al tinereții, am învățat mult mai târziu, cele mai importante lucruri.

Chiar și acum mă consider suficient de tânăr pentru a putea învăța. Este foarte adevărat că educația pe care vreau să o dobândesc, în acest moment, este de factură tehnică și că pentru moment,  formarea mea profesională este primordială în raport cu celelalte aspecte ale educației. Putem spune că un efect secundar pozitiv al educației profesionale, este că vine întotdeauna la pachet cu elemente de educație din discipline adiacente sau complementare.

Circumstanțele actuale, criza economică și financiară, economia în stagnare, creează în cele din urmă, oportunitatea de dezvoltare pe plan profesional. Este imperios necesar ca la nivelul tuturor organizațiilor, dezvoltarea profesională continuă, să se constituie într-o activitate permanentă, susținută în cadrul tuturor ierarhiilor.

Trebuie să ne recăpătăm încrederea în educație la toate nivelele, să conștientizăm faptul că progresul tehnic este atât de rapid încât, riscul rămânerii în urmă, din punctul de vedere al educației, aduce pagube care într-o formă sau alta, mai devreme sau mai târziu, se vor materializa prin decalaje, care vor fi foarte greu dacă nu chiar imposibil de surmontat.

COBIT 5 cadrul de referință pentru guvernarea corporatistă

Nu de azi și nici chiar de ieri, o parte din cei cu care am avut ocazia să colaborez, mă cunosc ca un mare fan al guvernanței corporatiste. Dacă acest subiect m-a implicat în nenumărate discuții, care necesitau pentru argumentare numeroase documente și standarde, acum, după lansarea brandului COBIT 5, am un instrument nou, complex, care mă ajută să îmi susțin punctul de vedere.

Bineînțeles că nu voi profita de promovarea intensă a produsului COBIT 5 și nu voi susține că este un produs (familie de produse), un cadru de lucru sau ghid global acceptat, în măsura în care am înțeles corect toată propaganda. Dacă COBIT în versiunea 4.1, era adresat într-o măsură mai mare specialiștilor în domeniul tehnologiei informațiilor, acum “COBIT 5” nu este altceva decât un brand și nu are nici o legătură de continuitate cu versiunea precedentă.

COBIT 5 este considerat un produs (familie de produse chiar) care vine cu un concept nou și care pe baza unor principii incearcă să dezvolte un cadru de guvernanță, astfel încât acele activități, procese, operații care au legătură cu tehnologia informațiilor și comunicarea lor, să fie mai eficient puse în slujba atingerii unor obiective. În consecință, indiferent de activitatea desfășurată, dacă vrei să folosești unelte, concepte, produse, principii din domeniul tehnologiei informației, pentru îndeplinirea unor obiective asumate, cu respectarea tuturor reglementărilor, e bine să te ghidezi în proiectarea arhitecturii companiei după recomandările din COBIT 5.

La început tehnologia informațiilor era o știință, era condusă de oameni de știință, liniile directoare erau stabilite de oameni de știință. Apoi, pentru că oamenii de știință nu au știut să se apere, au pierdut în fața celor de la vânzări. Astfel tehnologia informațiilor a devenit o industrie care produce unelte în slujba unor obiective. Oamenii de știință responsabili, au înființat organisme care să protejeze beneficiarii de pericolul utilizării greșite în mod intenționat sau neintenționat și care să furnizeze un set de reguli stricte. Încă odată managementul și-a dovedit supremația și a preluat controlul acestor organisme, care în decursul anilor s-au transformat în organisme de reglementare tehnice care au ignorat aspecte de natură socială, de protejare a mediului, de protejare a utilizatorilor, de natură morală, etc.

Chiar și în ziua de astăzi un topor, pe lângă faptul că il putem considera o unealtă, este fără îndoială și o armă. Rezultatul este că de dragul dezvoltării economice, al profitului sau al oricăror altor concepte, industria trebuie să producă topoare indiferent dacă sunt utilizate în mod greșit și provoacă răni. În aceste circumstanțe, industria IT, s-a dezvoltat atât de rapid, pe baza unor tehnologii complexe, cu scopul de a vinde noi produse, a căror utilitate este prezentată într-un nou produs și a cărui manual de utilizare reprezintă un nou produs.

COBIT 5 este un produs, un brand, un know-how, pe care îl utilizezi în momentul în care nu urmărești doar o dezvoltare anarhică a companiei având unicul scop de a obține profit cu orice preț. Cu siguranță nu va fi agreat imediat de marea majoritate a managerilor, dar tocmai pentru că a fost creat ca un produs pentru care plătești, COBIT 5 include secretul cheii cu care se deschide ușa unui club select, în care managerii și companiile lor își vor dori să devină membri. Prevăd în scurt timp, apariția unor noi produse, asimilate certificărilor sau acreditărilor bazate pe COBIT 5.

De mai bine de o lună, aproape în fiecare zi, cel puțin 4 ore pe zi, am tot răsfoit cele peste o mie de pagini aferente COBIT 5, pentru a descoperi imaginea de ansamblu și a înțelege noul concept, dar mai ales pentru a ”simți” aplicațiile practice, cele aducătoare de venituri. Am o singură certitudine. Dacă o asociere de interese, reprezentată juridic și autorizată, care folosește tehnologia informațiilor și a cărei rezultate sau activități au un impact semnificativ asupra existenței sau exercitării unor drepturi, care nu își aliniază arhitectura și nu își dorește implementarea COBIT 5, are șanse foarte mari să nu își îndeplinească obiectivele în totalitate.

COBIT 5 suferă și de câteva neajunsuri. Conceptul este dezvoltat în mod complex, include o logică mai puțin prietenoasă (poate pentru a evita încălcarea unor drepturi de proprietate intelectuală), înglobează într-un mod original concepte din diverse alte standarde (seria de standarde ISO 9000 sau ISO 27000 spre exemplu) și se dorește să aibă o aplicabilitate generală.

Pe ansamblu, deși nu este complet dezvoltat, COBIT 5 îmi crează senzația unui cod al bunelor maniere, extrem de sofisticat, în care existența celor “șapte ani de acasă” este obligatorie dar care nu angajează nici un fel de responsabilitate. Cavalerii evului mediu au dispărut tocmai pentru că nu s-au mai găsit doritori care să respecte acel cod al onoarei. Mai pe scurt spus, dacă nu ești în “compliance” cu COBIT 5, cu siguranță aduci atingere unor interese.

Pentru toți cei care ne declarăm practicieni în domeniul tehnologiei informației, dar mai ales pentru toți cei care sunt incluși în categoria “management”, cei care conduc organizații și iau decizii, COBIT 5 ridică ștacheta. Odată cu trecerea timpului îi vom descoperi pe cei care se ridică la nivelul așteptărilor. Din păcate vor fi foarte puțini.

Aproape că se poate, mai avem nevoie de civilizație

Cu foarte mult timp în urmă obișnuiam să urmăresc spectacolul sportiv cu foarte mare pasiune. Fotbalul era unul din sporturile mele favorite. Apoi, puțin câte puțin, am pierdut interesul pentru zbaterea care avea să fie pe teren, în societate, în media, aproape oriunde. Modul de comportare al sportivilor pe teren, al arbitrilor, antrenorilor, ba chiar și al spectatorilor (sau poate în principal al spectatorilor) m-au determinat să nu mai urmăresc cu placere întâlnirile fotbalistice.

 Finala Europa League mi-a trezit interesul din perspectiva criticului, care era gata să înceapă un proces complex de analiză și comparare cu alte evenimente, de aceiași natură, desfășurate în Europa sau, undeva aiurea pe mapamond. Am trăit senzația permanentă că totul va fi un fiasco uriaș. Apoi încet, încet, mi-am dat seama că ingredientele sunt la fel de importante ca și rețeta.

 Pentru început, mă voi referi la suporterii spanioli, care s-au comportat admirabil și care au interpretat propria lor partitură. Apoi sportivii, care deși erau angrenați într-o competiție, au transformat lupta într-un spectacol, care m-a cucerit și nu mi-a mai dat drumul până la final. Urmează transmisia televizată a evenimentului și nu în ultimul rând stadionul care s-a ridicat la un nivel la care nu mă așteptam.

 Toate aceste ingrediente (probabil și altele care mi-au scăpat și de care nu sunt conștient) au făcut din finala Europa League exemplul de care aveam nevoie. Acum știm că se poate să avem și la București un spectacol sportiv deosebit. Avem stadionul și avem experiența unei transmisii televizate la standarde profesionale. Ne mai rămâne să căutăm sportivii și suporterii cu care să punem în scenă acest spectacol. Apoi, reprezentație la fiecare două săptămâni.

 Aproape că aș îndrăzni să cred că se poate. Aici în România, în București și de ce nu, în Galați.

Criptarea sau accesul liber la informație

Nu demult, când de abia începea era tranzacțiilor on-line, când internet-banking-ul era un vis (pentru că nu exista internet), când mobile-banking-ul era o glumă și când câteva persoane luau în serios aceste lucruri si discutau despre criptare și non-repudiere, chiar începând cu acele vremuri mi-am exprimat îndoiala despre capacitatea tehnologiilor de criptare, precum și aplicațiile lor, de a rezista mult timp fără a deveni vulnerabile. Iată că am citit un articol în care se punea problema identificării anumitor vulnerabilități. Ele au existat și până acum dar nu au fost “identificate” ceea ce în limbajul meu ar însemna că ele nu au fost recunoscute de către cei interesați. Important este că azi se recunoaște că ceea ce a fost criptat cu anumite tehnologii poate fi decriptat.

Însă astăzi nu sunt fascinat de tehnologiile de criptare actuale, ci mai degrabă de cele vechi. Și în zilele noastre transferul de informații sau cunoștințe se face în mod diferențiat. Nu dorim să publicăm toate informațiile, în general dorim să transmitem selectiv informații. Și o facem prin diferite metode.

În general sunt adeptul accesului liber la informație. Trebuie să recunosc totuși utilitatea transmiterii selective a informațiilor, care mă face, fără să vreau, să devin un pasionat al ghicitorilor, șaradelor, enigmelor, misterelor. De multe ori pierd timp încercând să descifrez, sau mai bine zis să dau de înțelesul unor enigme sau mistere. Ultimul mister care deja mi-a consumat o cantitate semnificativa de timp este manuscrisul lui VOYNICH sau codul Voynich după cum mai este cunoscut.

Dacă sunteți pasionați de mistere încercați să-l dezlegați pe acesta. Este intact de mai bine de 600 de ani. Nu cred să se dea un premiu pentru descifrare, dar sigur aduce glorie. Vizionați filmul documentar și apoi vă recomand să încercați. Doar ca pe un exercițiu de gândire sau cunoaștere. Dacă deja sunteți la vârsta înțelepciunii, îndemnații pe cei din jurul vostru să încerce. Eu vă urez mult succes.

Link pentru filmul documentar aici.

Auditul în domeniul bancar

Dacă este cazul putem privi cu amuzament dar uneori este bine să privim cu seriozitate. Criza s-a născut în Statele Unite ale Americii. Și de atunci nu ne lasă în pace.

ACTA și dreptul la proprietate chiar și intelectuală

ACTA în aceste zile, probabil, este cel mai controversat document care încearcă să reglementeze respectarea dreptului la proprietate intelectuală, precum și alte drepturi conexe, în rețeaua globală de internet. Acest lucru ar fi lăudabil dacă protejarea celor care dețin în mod cert sau revendică drepturile asupra proprietății intelectuale nu s-ar face prin încălcarea altor libertăți și drepturi care par, cel puțin din punctul meu de vedere, mult mai fundamentale.

În societatea noastră, pe care ne-o dorim civilizată, un drept este stabilit, la cel mai înalt nivel, printr-un document unanim acceptat (constituția spre exemplu sau o lege ori un concept), și la nivelul de bază de către o instanță judecătorească. Se presupune că orice reglementare are în vedere toți subiecții cărora se adresează. Ei bine, din acest moment apare povestea apariției primordiale a oului sau a găinii.

Dacă Socrate, Euclid și alții și-ar revendica dreptul la proprietate intelectuală, noi încă am mai trăi în caverne. Dacă cineva ar revendica alfabetul, probabil, încă am mai comunica prin semne. Dacă, prin absurd, cineva va revendica sunetele, atunci nu ar mai exista farmecul comunicării.

Absurdul nu este foarte departe de noi. O companie din Statele Unite ale Americii, acum că s-a deschis cutia Pandorei, revendică internetul în totalitatea sa. Se zvonește chiar că are șanse să câștige acest proces. De unde deduc logic că acest articol nu ar mai exista. Dar, pentru că există un dar, tocmai articolul meu împreună cu toți ceilalți care depun informații, renunțând la dreptul nostru la proprietatea intelectuală, formăm internetul. Fără contribuția celor care populează internetul, totul n-ar fi decât o mega-rețea, cu nimic mai deosebită decât rețeau din locuința mea.

Cunoașterea pe care societatea o posedă astăzi nu ar fi fost posibilă dacă toți înaintașii si-ar fi reclamat drepturile de proprietate intelectuală. Astăzi există concepte sau teorii care prevăd că dacă sunt utilizate informații puse la dispoziție de persoane care renunță la drepturile lor, atunci creația rezultată trebuie pusă la dispoziție în mod liber.

Istoria ne arată că vor exista corporații sau oameni, cu un simț exagerat al proprietății, care vor revendica mai mult. Revendicarea în sine este un act de agresiune, pentru că eu am dreptul să exist, atât în viața reală cât și în cea virtuală. Faptul că eu îmi măresc curtea nu face altceva decât să micșoreze spațiul și modul de viață al unui lup. Noi toți deținem într-o anumită formă de proprietate o suprafață pe acest pământ. Încă mai caut un răspuns la întrebarea cine este proprietarul planetei Pământ?

Voi da un exemplu care să fie concludent pentru diverse forme de proprietate. Sper.

Să considerăm că pe o pajiște, cu un peisaj deosebit, locație asupra căreia nici unul din cei prezenți nu deține o formă de proprietate. Pe pajiște sunt prezenți un număr nespecificat de locatari ad-hoc dar situația se poate descrie că este aglomerat și că grupurile sunt foarte apropiate. Fiecare își desfășoară programul în mod independent. Apar următoarele situații:

1. Un grup A face focul și pune mici pe grătar în timp ce vântul bate în rafale și are o direcție necontrolată.

2. Un membru al altui grup, B, se deplasează la locația grupului A care face focul la grătar și reclamă faptul că fumul nu face posibilă vizionarea peisajului sau petrecerea timpului așa cum își dorește grupul B.

3. O instituție guvernamentală, C, constată la fața locului și sancționează grupul B pentru încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, conform ACTA, pentru utilizarea fumului de la grupul A.

Această situație devine extrem de complexă în momentul în care pe pajiște se aude muzică de la toate grupurile, se poartă discuții în anumite grupuri cu pretenții de nivel academic, se pun la cale afaceri, cineva pictează, altcineva compune o melodie tristă la chitară și spațiul poate fi completat cu o infinitate de ipostaze.

Analiza exemplului nostru ne arată că au avut loc o agresiune și un abuz pe lângă o altă infinitate de incidente pe care toți ceilalți le-au ignorat.

Grupul B a comis o agresiune prin faptul că un membru al său s-a deplasat l-a grupul A și a reclamat. Subiectul reclamației aduce atingere dreptului la existență. Lupul mănâncă oile și nu se va schimba în următorii 1000 de ani. Pentru lupi există politici de vânătoare controlată. Dar pentru oameni?

Instituția guvernamentală C comite un abuz premeditat prin faptul că sancționează. Analiza și evaluarea circumstanțelor în care a avut loc încălcarea dreptului la proprietatea intelectuală este extrem de complexă. Un alt drept la proprietate intelectuală poate anula dreptul care se presupune că a fost incălcat. Analiza și evaluarea circumstanțelor poate conduce la o eroare. Erorile, justificate și documentate în acest sens, poate că pot fi acceptate. Abuzul realizat atât de facil nu poate fi acceptat. Exemplul meu arată ce situații absurde pot conduce la un abuz.

Să definesc în câteva cuvinte termenul agresiune. Agresiunea este o manifestare prin/cu/induce violență. În puține situații partea reclamată cedează. În restul situațiilor, mai ales când este adusă atingere dreptului la existență, agresiunea se transformă în conflict și acesta escaladează. Agresiunea poate fi evitată prin metode simple la îndemâna tuturor. Abuzul instituțional este dificil de combătut iar efectele acestuia nu dau rezultate.

Mai pe scurt, pentru că exemplele din viața reală nu sunt din punct de vedere politic corecte, mă întreb oarecum retoric, ce apărăm lupii sau ciobanii? Lupii întotdeauna vor mânca oi și se vor schimba foarte greu. Ciobanii în continuare vor visa la banii de pe oile mâncate de lupi. Analiza ne spune că este un număr cert de oi mâncate de lupi dar nu rentează să investighezi pentru dezvăluirea exactă a acestui număr. De asemenea nu vom ști niciodată dacă oile mancate de lupi nu ar fi murit de alte boli sau dacă ar fi ajuns la vânzare, prin efectul ACTA, nu s-ar fi obținut un preț mai mic datorită unei oferte mai mari.

Încă odată spun, există corporații sau oameni, care revendică profituri sau drepturi și care aduc atingere altor drepturi fundamentale. Într-o lume în care conflictele se rezolvă cu violență, dreptatea a ajuns doar o noțiune, un cuvânt în dicționar, justiția e un concept arbitrar și arbitrat, în această lume, merită să acordăm o șansă creației libere. Dacă corporațiile au creații intelectuale, acestea pot fi protejate prin diverse metode. Internetul trebuie să rămână un spațiu liber pentru comunicare chiar cu riscul de a se încălca drepturile pentru proprietatea intelectuală. Din punct de vedere tehnic încălcarea drepturilor nu se poate produce în cadrul internetului. Acest incident are loc de fapt, fie că suntem conștienți sau nu, pe o suprafață asupra căreia de cele mai multe ori deținem acte ale unei forme de proprietate și suntem titularii unor drepturi. Din acest punct de vedere, pentru procurarea dovezilor este necesar accesul la fața locului. În principiu utilizatorii finali nu acordă acest acces și pentru că nu li se cere în mod expres acest acord. Analiza traficului este oarecum echivalentul violării corespondenței, privit dintr-un anumit punct de vedere. Dacă este atât de complicat să obții dovezi ale încălcării dreptului pentru a putea sancționa fără încălcarea altor drepturi fundamentale, se naște următoarea întrebare: cum poate fi aplicată această lege?

Am încercat în această postare să prezint câteva aspecte după o citire în diagonală a mai sus menționatului document. Un document greu de citit (o versiune în limba română), plin de referințe încrucișate și care pe alocuri te plictisește sau enervează, cu o utilizare inadecvată a unor termeni. După ce voi intra în posesia unui document în limba engleză, cu origine certă, dacă va mai fi cazul, voi posta observațiile mele aplicate la document.

În concluzie, ACTA are un scop nobil și folosește cuvinte mari, dar nu face decât să deschidă ușa unor abuzuri și violențe (să sperăm că doar virtuale). La ora la care scriu acest post, este deja publică, decizia Germaniei de a amâna semnarea ACTA, eveniment care mă face să cred că cel puțin o parte din observațiile și teoriile mele sunt sau pot fi corecte.

Conferința Națională în Domeniul Standardizării

 Asociația de Standardizare din România a organizat în data de 14 octombrie 2011, ediția a V-a a unui evenimet anual, care a trecut mai degrabă neobservat decât apreciat. Deși marea majoritate a companiilor folosesc în mod curent standarde, unele chiar au pretenția că sunt certificate în conformitate cu standarde care le ceează un avantaj competitiv, evenimentul mai sus menționat nu a avut un ecou astfel încât să constat o reacție care să-mi alunge suspiciunea că toate acele certificate, în rame de mare efect, au un rol pur decorativ pe lângă cel dedicat de ași justifica prezența lor în dosare și documentații care să argumenteze că alegerea companiilor în vederea colaborării s-a facut în mod justificat.

 Pe scurt, tematicile din acest an, au urmărit:

  • – Competitivitatea europeană prin intermediul standardelor
  • – Responsabilitatea socială
  • – Credibilitatea utilizării standardelor
  • – Lansarea standardului internațional ISO 50001 – Managementul energiei
  • – Dezvoltarea relației standardizare – mediul universitar
  • – Modele de dezvoltare în standardizare

 Personal, din punct de vedere profesional, mi-ar fi plăcut să particip la această conferință națională dar și eu sunt afectat de mult mediatizata criza așa că nu pot să transmit impresiile create prin participare directă.

 Am fost plăcut surprins și chiar cu mândria celui care, în urmă cu ceva timp am fost unul dintre absolvenții Universității Dunărea de Jos din Galați, să descopăr participarea la conferința națională a unui colectiv de profesori, de care îmi aduc aminte cu nostalgie, cu o comunicare privind introducerea familiei de standarde ISO 6336 în educația tehnică universitară în cadrul Sesiunii a 2-a cu titlul Standardele internaționale, garanția încrederii oriunde în lume.

 Pot spune că aproape toate titlurile comunicărilor anunțate au facut să-mi stârnească interesul, dar în aceste zile când însăși respectarea legilor este pusă în discuție, doresc să menționez un titlu “Ancheta publică în procesul de standardizare” a cărui tematică cu siguranță va fi readusă în discuție datorită actualității dar mai ales a necesității.

 Ca și practician, nu pot să fiu decât promotorul introducerii standardelor în cadrul tuturor activităților economice, așa cum în particular sunt un adept al respectării recomandărilor manualelor de bune maniere și politețe. Implementarea și conformarea la anumite standarde ține de un anumit nivel de educație corporatistă sau organizațională. Profitul, ca și obiectiv justificat al corporațiilor, provoacă în absența acestei educații un comportament pe care Nokia (un exemplu mediatizat), în lumina prevederilor unui standard ca ISO 26000 (linii directoare privind responsabilitatea socială) să afecteze încrederea și credibilitatea utilizării standardelor.

Fără cort în Delta Dunării?

Căldurile de afară pe lângă faptul că mă fac să mă ascund prin tenebroase și întunecate locuri, îmi crează gânduri lichide pe ale căror valuri, se scurge în aval o lotcă care tânjește după răcoarea unor mari întinderi de ape. Cum până la momentul în care îmi voi bălăci trupul în Marea Neagră, mai sunt câteva săptămâni, m-am gândit să fac ceea ce n-am mai făcut din tinerețe. Să plec într-o excursie cu cortul undeva pe malul unei bălți. Cum pe malurile Dunării deja mi-am mai întins cortul iar gustul aventurii mi se așezase pe buze, am hotărât că aroganța supremă pentru un copil al asfaltului dependent de internet, așa cum cred eu că sunt, ar fi să merg într-o excursie cu cortul în Delta Dunării.

 Pun mâna pe telefon și încep să mă informez, gata să întocmesc itinerariul perfect astfel încât și soției dar mai ales fetiței mele să le rămână inscripționate momentele în memorie. Sun niște amici pentru care Delta Dunării nu mai are secrete și pe parcursul a 45 de minute de convorbire mă dezumflu încet dar sigur. Pe scurt, mi-au povestit despre istorica Deltă a Dunării, unde îți întindeai cortul pe orice mal ori ghiol de îți trecea prin cap. Dar la final mi-au recomandat să merg la Bulgari pentru că acum nici măcar nu intri în Deltă și plătești o mulțime de taxe.

 Mai degrabă enervat pe neputința mea de a duce planul la bun sfârșit, m-am hotărât să insist. De această dată am apelat la artileria grea, așa cum îi stă bine oricărui român, și-am sunat un priten care mi-a dat numărul unui amic, care amic m-a pus în legătură cu un camarad de armată care mi-a dat un alt număr de telefon și așa mai departe până am primit sfaturile cele mai adecvate pentru problema mea.

 Nu mai intru în detalii tehnice și fără să o lungesc prea mult am aflat că dacă vreau să merg cu cortul în Delta Dunării o pot face. În sensul că pot să car cortul în spate, camparea fiind permisă doar în două locuri amenajate. Imaginea peisajelor sălbatice și a sentimentului de libertate mi-a fost spulberată de numeroasele avertismente pe care le-am primit. Delta Dunării nu mai este pentru turiști. Este doar subiectul unor proiecte finanțate din fonduri europene și obiectul de activitate al unor instituții care apără Delta Dunării de turiști. Cele câteva programe turistice existente nu mă încântă deloc, ele fiind proiectate mai degrabă pentru membrii unor acțiuni de teambuilding, în care o multinațională plătește prețul piperat doar pentru a canaliza nemulțumirile și sentimentele mai puțin creatoare în direcția unui oarecare manager de la resurse umane.

 Îndârjit, scot asul din mânecă și apelez la zei. Aici altă atmosferă, amabilitatea se servește la pahar cu ambrozie. Primesc explicații detaliate și sunt pus în gardă de obligațiile pe care mi-le asum. Fac pe loc un calcul cu rotunjeli și rezultatul mă aduce în pragul unei crize. Nu mă dau pe față și perseverent întreb dacă există și alte variante. Imediat primesc propuneri pentru pensiuni care îmi oferă condiții excepționale precum și câteva grade de libertate. Înginerește calculez cu rotunjeli și strămb din nas. O ființă angelică care asista la discuție m-a întrebat de ce țin morțiș la excursia mea cu cortul. Aceiași bani mă costă o excursie de două persoane până la Paris. Nu dau mai multe explicații și insist cu întrebarea mea. Pot instala un cort în Delta Dunării unde vreau eu? Încă câteva telefoane date printre zei și primesc și răspunsul.

 Da. Pot instala cortul unde vreau eu, dacă sunt proprietarul terenului.

 Răspunsul mă trezește repede din reverie, cobor cu picioarele pe pământ, revin la cine sunt eu de obicei și îmi aduc aminte că la vârsta mea nu aș mai merge în Deltă decât în teambuilding-uri și atunci doar forțat. Pe de altă parte o mulțime de cărți și pliante pe care am pus ochii, ale căror titluri le gasiți mai jos, îmi vor fi companion sub o umbreluță pe malul mării. Sau de ce nu, la iarnă, voi căuta pe forumuri, impresiile unor temerari.

Delta Dunării în imagini:

Delta Dunarii – Florin Andreescu – Album

Delta Dunarii – Paradisul dintre ape – Album in limba engleza

Delta Dunarii – Album

Romania – Delta Dunarii – Florin Andreescu – Album

« Older entries
%d bloggers like this: